Cascada Vârciorog

Cascada Vârciorog

posted in: Atracții naturale, Cascade | 0

Cascada Varciorog este situata în comuna  Arieseni, în apropierea satului Vamvucesti, la poalele Varfului Piatra Graitoare, într-o pădure de molizi si brazi.

Vârciorog este una dintre cele mai spectaculoase cascade din Munții Apuseni, fiind şi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zona Arieșeni-Vârtop.Acesta oferă  pe timpul primăveri şi începutul verii , un spectacol impresionant,datoriă fluxului de apă care este mai mare în această perioadă.Traseul este accesibil pe tot timpul anului, chiar şi iarna, când zăpada nu este foarte mare.

Zona cascadei a fost declarată rezervație peisagistică, protejată de lege, datorită frumuseţii sale. !

” La Cascada Vârciorog se ajunge pe DN75, între Arieșeni și Vârtop, în satul Izlaz, unde se poate observa (pe partea stângă dinspre Arieșeni, pe partea dreaptă dinspre Vârtop) un indicator de culoare  verde, ce indică drumul  forestier spre cascadă, prin satul Vânvucești. De aici se urmează drumul pe jos (marcaj turistic – bulina galbenă), prin Valea Vârciorog, 3,5 km, drum ce, conform indicatorului, e interzis a se parcurge cu automobilul.”

Acces rutier: – pe DN75 Turda – Baia de Arieș – Câmpeni – Albac – Scărișoara – Arieșeni – Izlaz – indicator;
                    – pe DN1 Sibiu – Alba Iulia, DN74 Alba Iulia – Abrud, DN74A Abrud -Vârși, DN75 Vârși – Câmpeni – Albac – Scărișoara – Arieșeni – Izlaz – indicator;

ÎN APROPIERE: Cascada Vârciorog se află la o distanță de: 16 km de Peştera POARTA lui IONELE,  22 km de Peștera (Ghețar) SCĂRIȘOARA .