CETATILE PONORULUI
Numit și Everestul speologiei române, complexul carstic de la Cetățile Ponorului a fost menționat pentru prima data în 1886 de către Nagy Sandor. În 1929 R. Jeannel și Emil Racoviță cercetează zona intrării. Primii 300 m ai galeriei active au fost explorați de echipa Institutului de speologie din Cluj în 1949. Din 1951 este cooptată și echipa de alpiniști ai AS Armata Brașov condusă de Emilian Cristea. În competiție intră și o echipă de speleologi francezi. În mai multe expediții este explorată galeria activă. În 1957 este atins sifonul final. În alte două intrări din 1972, echipa de alpinism de la A.S. Armata-Brașov, reușește escaladarea peretelui final de peste 100 m înalțime, fără ca să găsească o continuare. Speologii din Ștei sunt cei care au eliminat multe semne de întrebare de pa harta Cetăților. Explorările continuă.
La Cetățile Ponorului se poate ajunge și din centrul stațiunii turistice Arieșeni, urmând drumul comunal până în satul Cobleș, iar de acolo marcajul cu triunghi roșu. Cei 10 kilometri până în satul Cobleș se pot parcurge cu autoturismul, iar apoi pe jos.
Drumul nostru coboară pe un grohotiş în Dolina I unde se află marele portal de 74 m al Cetăţilor Ponorului. Intrând în peşteră pe sub portal coborâm până la cursul râului subteran care nu poate fi explorat în amonte datorită unui lac adânc. Apa care iese de aici, după un scurt parcurs, dispare printr-o cascadă în giganticul tunel subteran al cetăţilor. Traseul nostru se întoarce la poteca de sub perete, urcă pe grohotiş, şi ajunge în Dolina II străjuită de pereţi verticali de 100 m.
Pe fundul dolinei se află o gură de peşteră, care de fapt dă în galeria subterană, formând pentru aceasta o fereastră. De aici urcăm până la şaua care desparte Dolina I de III, cu pereţi peste 200 m. Cei care coboară la piciorul marelui perete ajung la gura unei galerii, care permite accesul spre râul subteran. Vizitarea este dificilă şi depinde de experienţa fiecăruia, dar mai ales de nivelul apei. Spre aval se poate vedea galeria cu apă presărată cu blocuri de piatră , grohotişuri, săli, cea mai mare fiind Sala Taberei în care se află o cascadă de 8m. Acolo este punctul terminus. Galeria spre amonte ne farmecă cu jocul de lumini, care dispare şi reapare datorită ferestrelor (acelor guri de peşteri din doline), cu izbucul subteran, alimentat de apele ce dispar în Poiana Ponor, şi cu o cascadă pe lângă care ieşim din galerie, sub marele portal, dintre dolinele I şi II. Aici suntem în locul vizitat mai înainte, unde apa a dispărut printr-o cascadă într-o galerie subterană.
După turul subteran poteca urcă o diferenţă de nivel de 200 m, întâlneşte pentru scurt timp traseul cu marcajul punct galben, după care ajunge la balconul I (din care se vede dolina III) şi la balconul II (din care se vede tot dolina III). După puţin timp un marcaj dublu ne conduce la balconul III (de unde se vede dolina II), iar peste câteva minute un alt marcaj dublu ne duce la balconul IV (din care se vede dolina II).
După aceea continuăm drumul, la un moment dat poteca coboară până la nivelul Văii Cetăţilor, de unde se continuă pe un drum forestier. După 250 m din stânga coboară marcajul punct galben care vine de la Izbucul Galbenei, şi ne însoţeşte prin urcuşuri şi coborâşuri până la cabana Padiş.