Domeniul schiabil Sureanu

posted in: Atracții naturale, Trasee montane | 0

DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU este situat în MUNȚII ȘUREANU, într-un cadru natural montan magnific de altitudine mare, între vârful ȘUREANU de 2.059 metri altitudine și vârful PĂTRU de 2130 metri altitudine, incluzând vârful AUȘEL de 2.009 metri altitudine și vârful CURMĂTURA de 1809 metri altitudine. Caracteristicile geografice au dus la realizarea unei deosebite infrastructuri a sporturilor de iarnă, unde zăpada abundentă măsoară peste 1,5 metri între lunile decembrie și aprilie. În prezent, pârtiile sunt dotate cu două teleschiuri și un telescaun, iar cele zece pârtii care totalizează 11.473 de metri ,,sunt pentru toate gusturile, având o dispunere excelentă pe platoul alpin. Variate ca dificultate și înclinație ele conțin porțiuni atât de zăpadă tasată, cât și de așa-zisa powder (zăpadă nebătută, făinoasă), ideală pentru snowboard și freeride. Așezarea în raport cu vegetația oferă trăiri inedite prin coborârea din golul alpin (2.010 m – 1.900 m alt.) fie prin pădure, fie pe lărgimea platoului. Totodată, un avantaj al coborârii pe fiecare din pârtii, e imprevizibilitatea priveliștilor.

schita
Domeniul Schiabil Sureanu

De la panoramele din sud, (vârful lui PĂTRU, masivul PARÂNG), la cele din est (Munții Cindrel, Munții Lotrului) și cele din vest (Munții Retezat) ai parte de imagini neașteptat de frumoase, care justifică, din nou, numele de ,,ELVEȚIA ESTULUI”, dat de către străini Munților Șureanu. În revista ,,VIS DE VACANȚĂ” sub titlul ,,ORIZONTURI BUNE”: ȘUREANU, scrie: ,,Pentru cei care n-au auzit, pentru cei care încă se miră avem vești: la ȘUREANU se schiază. Din 2009 se schiază, iar o simplă căutare pe Google cu ,,Schi Șureanu” te convinge pe loc. Te iau cu asalt zeci de filmulețe pe You Tube, care duduie de comentarii la cald. Și asta fiindcă prin pârtiile, telescaunul și teleschiurile de pe ȘUREANU, un mare vis a devenit realitate pentru toți cei care au sportul în sânge. Dragi cititori cu chef de zăpadă, bine ați venit pe cele zece pârtii ale unuia din cele mai înalte domenii schiabile din estul Europei, unde omătul cade din cer iar vinul fiert curge”. Iată, pe scurt, cele zece pârtii”, care beneficiază atât de o bună marcare și semnalizare cât și de măsuri de siguranță. Spre deosebire de alte domenii schiabile din țară, la noi veți găsi trei apres-ski-uri cu structuri constructive inedite ca forme arhitecturale, situate pe versanți diferiți, pentru a percepe vizual perspective deosebite asupra întregului ansamblu al DOMENIULUI SCHIABIL unde, dacă poposiți, veți avea parte de odihnă plăcută și o servire ireproșabilă. În prezent, accesul pe DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU se realizează iarna pe ruta: SEBEȘ – barajul OAȘA, pe DN 67C, pe o șosea care vara face legătura cu TRANSALPINA, apoi la dreapta, pe lângă lacul de acumulare pe DJ 704, ruta: OAȘA – Mănăstirea OAȘA – LUNCILE PRIGOANEI (stațiune de pensiuni, aflată la 4,5 km distanță de DOMENIUL nostru) – stațiunea POARTA RAIULUI (aflată la 1,2 km distanță de DOMENIUL nostru, cu spații de cazare și alimentație publică deosebite – HOTEL SF. PETRU și pensiunile ȘUREANU și BELLAMY) – DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU.

Distanța din Sebeș este de 82 de kilometri și se realizează, în condiții de iarnă în aproximativ 1,30 – 2 ore, incluzând popasurile. Prin investițiile aflate în curs de realizare, care se vor finaliza în anul 2014, respectiv hotelul de la baza pârtiilor cu capacitate de 50 de camere, spa, restaurant, bar și magazine, precum și montajul unui nou telescaun modern între PETRILA și vârful CURMĂTURA, care va dezvolta încă patru pârtii cu o lungime totală de 10.750 metri, și un alt telescaun între STAȚIUNEA POARTA RAIULUI și VÂRFUL ȘUREANU cu o pârtie de 1.670 de metri, DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU situat în județele ALBA și HUNEDOARA, în vecinătatea județelor SIBIU, GORJ și VÂLCEA, va deveni cea mai mare infrastructură de schi din ROMÂNIA, cu legături și accese rapide între zone geografice diferite și oportunități unice de dezvoltare în genul DOMENIILOR SCHIABILE DIN AUSTRIA, ELVEȚIA, GERMANIA, etc.


Localitate :
Poarta Raiului
Telefon:
0258 738 102 / 0258 738 121
Website:
http://www.schisureanu.ro/